În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului de Administrație al FC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat că atacantul Carlo Costly vrea să plece liber de contract de la gruparea moldavă, fapt pentru care creează presiune asupra clubului.
”Tot ceea ce a declarat Costly, că nu și-a primit banii pe contract, sunt niște minciuni. Costly nu a mai fost prin Vaslui de patru luni și jumătate, așa că nu a vorbit cu nimeni, cum pretinde că s-ar fi întâlnit cu domnul Porumboiu. De fapt, jucătorul vrea să plece liber de contract și de aceea creează presiune pe club. Probabil, în toată această acțiune, este coordonat de agentul său, care se comportă ca stăpânii de sclavi în Roma antică. Noi îl vom sancționa disciplinar, conform regulamentului de ordine interioară de la club, și vom respecta toate procedurile LPF și FIFA”, susține Ciprian Damian.
Președintele CA de la Vaslui a confirmat faptul că atacantul va juca în Liga a IV-a, cea județeană, atunci când va reveni la Vaslui. De asemenea, clubul se va pune la dispoziția comisiilor abilitate ale LPF. ”Cine a greșit să plătească”, a concluzionat acesta, referindu-se la ”cazul Costly”.
Mai mult, finanțatorul echipei vasluiene, Adrian Porumboiu, a declarat că va depune memoriu la FIFA împotriva lui Costly, din cauza absentării jucătorului de la formația moldavă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER